Am formulat un apel într-o cerere privind emiterea unui ordin de protecție, apel admis cu consecința respingerii cererii de emitere a ordinului de protecție, pentru motivul că un ordin de protecție nu trebuie să reprezinte un partaj „mascat” în vederea înlăturării presupusului agresor din locuința comună.
Chiar dacă inițial instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile privitoare la emiterea ordinului de protecție, instanța de apel, în mod temeinic și legal a reținut că starea de temere este ușor disproporționată față de comportamentul presupusului agresor, reținând că „în contextul conviețuirii acestora timp îndelungat după divorț, fiind mai degrabă corespondentul nemulțumirii profunde a acesteia față de comportamentul necorespunzător al concubinului în spațiul familial” (Decizia civilă nr.615/A/2024 a Tribunalului Alba).
Ordinul de protecție reprezintă atât un mijloc de constrârgere cât și un mijloc de reeducare a agresorului, precum și o garanție a dreptului la integritate fizică și de ordin moral în ceea ce privește victima, însă acesta nu trebuie extins la orice situație conflictuală între 2 persoane, ci trebuie ca actul de violență, așa cum este definit de dispozițiile art. 38 din Legea nr. 217/2003, să aibă o anumită intensitate și să fie apt să pună în pericol viața sau integritatea fizică sau psihică a unei persoane.
Între părțile din litigiu a existat o discuție în contradictoriu, o ceartă, datorată faptului că deja între acestea exista o relație tensionată din cauză că locuiau încă împreună, în ciuda faptului că erau divorțați.
Consider că în practică există nenumărate situații în care se uzează de procedura emiterii unui ordin de protecție în mod abuziv, doar pentru a înlătura în mod nelegal un „inconvenient” sau de a partaja mascat un bun pentru o perioadă determinată de timp.
Pentru mai multe informații și asistență, vă rog să completați formularul de contact disponibil la secțiunea „Contact”.
